În noaptea asta chipul tău
mi-a ars
un labirint pe retină.
Ochi de fiori descătușați, dezlănțuiți.
Un labirint în care intru fără să pășesc
cu ziduri delicate de albastru turcoaz
din apă de mare
strălucite de perle din quantă.
Ziduri dansează în unghiuri irepetabile
pe vibrații de muzică imperceptibilă.
Un labirint,
fără poartă,
mă poartă
în neguri necurate
cu inserții,
speranțe pentru capricii Elizee.
Iris labirint,
vagă stigmă,
străvezie,
cu ușoare nuanțe de pierzanie,
prin care întrevăd săvârșiri
nedefinite,
intangibile,
dispărute.
Miresme simple
amestecate complicat,
contur prelins pe obraji și umeri,
îmi reamintesc
că fără labirint
ne rămâne doar vântul