Te-am cucerit precum Mercur
cu taine vechi de cantaur,
când ți-am strâns sânii în contur
și buza-n dinți-mi foarte dur.
Și câte șoapte și murmur,
cu șolduri fără de cusur,
iar respirația susur.
Da’ te-am pierdut prin împrejur,
când să-ți desfac a-l minții șnur,
ba îngâmfat, ba imatur.
Nu-i bai, că am deprins de mic să fur,
să scriu povești de rău augur,
și-al dragostei șiret sperjur.
Să-ți uit de ochii ca de-azur,
pe drumuri noi să mă vântur,
să fac a-l lumii înconjur,
să mă înfrupt din al străinei nur,
să fac din suflet pur, impur.
Când gândul bun devine sur,
iar inima în piept țurțur,
să-ți fie tâmpla un nervur,
să-ți lingi al lacrimilor șur.
Mai rău, să uit de clipa,-ți jur,
și de-al muierii-ți gust. Sigur.
Azi noaptea-i neagră ca un mur,
dar mâine viața o conjur.