Soldat fără cauză și obrajii de sârmă
cu armura de piele ce-o răpăie ploaia,
iar vântul sălbatic zadarnic te-nfruntă,
lumina, doar ea îți zburdă pe urmă.
Motorul!? De parcă respiră un zeu!
Iar Iadul pândește o mică greșeală.
Nu-i bai! că ținta niciund-e-nainte mereu!