„Fii bun” și „fă bine” sunt expresii ardelenești ce țineau odinioară loc de „te rog frumos”. Bătrânii din Ardeal încă mai vorbesc în felul ăsta. Cine a crescut aici n-a scăpat nerugat de vreun bunic sau bunică, mult în vârstă, să-i aducă ceva: „Copile fii bun și dă-mi ochelari de pe masă!” sau „Fii bun și adu-i moșului/babei un pahar cu apă!” Nu puteai să nu asculți și să nu fii bun.
Dacă „Fii bun” se folosea într-un sens mai pozitiv, de înțelegere, „Fă bine” era de cele mai multe ori varianta mai impunătoare, dojenitoare chiar, și care adeseori cerea anularea unui comportament nefolositor. De exemplu unui fiu cu slăbiciune la tărie i s-ar fi zis: „Fă bine și mai lasă păharu’!” Nu neapărat cu rezultate, dar poate încearcă omul. Felul ăsta de a vorbi nu ținea cont de rangul celui căruia i se adresa, ați citit probabil basme în care țăranul îi spune boierului: „Faceți bine boier-dumneavoastră și nu vă lăcomiți la ce nu-i al vostru”, așa ca un fel de avertisment. Chiar și rugăciunea către Dumnezeu era să fie bun „Fii bun, Doamne, și dă-ne ploaie . Uneori Dumnezeu nu părea însă întotdeauna să fie așa bun, probabil din cauză că nici oamenii nu fuseseră destul de buni și trebuiau pedepsiți.
Unii dintre ei nu erau buni cu siguranță, la fel cum, nu toate, însă cele mai multe orânduiri în vechile comunități sătești erau sănătoase, altfel nu aveau cum să supraviețuiască. Am auzit povești despre realități de-acum uitate, când sătenii puneau, cu rândul, la fântâna din mijlocul satului merinde pentru călători, să aibă și ce mânca când se opreau din drumețiile lor să-și potolească setea.
Deși par a fi mai degrabă porunci sau îndemnuri, și pot părea nepoliticoase față de mult mai stilatul „te rog frumos”, ele nu sunt deloc lipsite de un sens etic și de comportament pronunțat. În timp ce „Eu te rog frumos să îmi oferi mie ceva” scoate aprecierea din gest și pune pe cel care cere în prim plan, atunci când spun „Tu fii bun și fa-mi și mie ceva” eu cel care rog trec în secundar, iar tu cel care faci gestul ești cel care contează cu adevărat, iar aprecierea gestului tău este conținută chiar în rugăminte.
Astăzi a fi bun sau a face bine a devenit mai degrabă o provocare. Între timp noi am inventat tot felul de proverbe urbane „dacă ești bun ești luat de prost” sau „ești bun, ești fraier”, ori „n-am timp”. Eu nu mi-am auzit bunicii sau străbunicii zicându-mi: Fii prost și fă un bine. Din contra mai auzeam: Fă bine și nu fii prost. A fi bun e ceva ce nu are nimic de a face cu a fi prost. A fi prost este o slăbiciune. A fi bun înseamnă mai degrabă înțelepciune. Faci bine cuiva când înțelegi că îi faci un lucru pe care nu-l poate face singur. Altfel posibil să nu-l ajuți deloc. Câteodată a fi bun poate însemna chiar să fii rău.
Aceste vechi exprimări „Fii bun, fă bine”, înlocuite fiind, pe alocuri doar, din păcate, de mult mai civilizatul „te rog frumos”, sau de o altă expresie, acum și ea relativ rară, ”Fii/Fiți amabil”, vor dispărea de tot din limbă în sensul lor originar, dar sunt destui oameni tineri, drăguți care înțeleg că e nevoie de pus ceva în loc. Și vin, și ne provoacă pe căi mai mult sau mai puțin spectaculoase, să fim buni, să facem bine. Fiecare cum și când poate, dacă poate, dacă nu or fi alții buni și pentru noi când vom fi bătrâni.